Reprezentanții Ordinului de Malta ajută tinerii cu dizabilităti prin facilitarea de analize medicale

Peste 30 tineri cu dizabilităţi, aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi rotecţia Copilului Arad, beneficiază, până pe data de 11 iunie, de analize medicale în scopul revenirii unor afecţiuni.

Acţiunea, facilitată de către Ordinul Suveran Militar al Sf. Ioan de Ierusalim, OSJ USA, Prioratul România şi Republica Moldova, este susţinută de laboratorul de analize medicale Sc Technomed Group Srl din Arad.

,,Acţiunea a venit în întâmpinarea nevoilor tinerilor din centrele noastre, în scopul evaluării stării de sănătate’’, a declarat Emilian Ban, şef al Centrului de Integrare prin Terapii Educaţionale şi Locuinţe Protejate din cadrul D.G.A.S.P.C. Arad. Dr. Antoniu Martin, Vice Prior al Prioratului România şi Republica Moldova a declarat că:

,,Acest demers reprezintă începutul unor programe de sănătate destinate tinerilor cu oportunităţi reduse şi cu dizabilităţi, pe care Ordinul de Malta le va implementa în perioada următoare la nivelul Prioratului nostru. Mulţumim doctorului Mircea Sferdian, care ne este alături în această primă acţiune de acest fel, care este menită să reprezinte un veritabil proiect-pilot pentru întreaga ţară’’.

Sursa: www.adevarul.ro